Ziarul FLUX a mai inserat în paginile sale, la 18 iunie 2007, un articol cu acelaşi titlu – „Pădure de stejari sau vile?”, în care a fost reflectată această problemă şi în care era menţionat că localnicii erau alarmaţi de situaţia creată şi chiar au ameninţat că vor da foc la toate construcţiile dacă se va dovedi că au dreptate.
La acel moment, reprezentanţii organizaţiilor obşteşti „Irigator”, care se află în imediata apropiere de zona defrişată, susţineau că, potrivit unor surse neoficiale, teritoriul defrişat ar urma să fie atribuit unei firme pentru construcţia vilelor pentru lucrătorii Companiei „Auto Space”, care era condusă în acea perioadă de Victor Miculeţ.
Reamintim că lucrările de defrişare a acestui teren au început încă în toamna anului 2006 şi au durat până în vara anului trecut. Atunci, solicitat de FLUX, Victor Miculeţ a declarat că nu are nicio legătură cu terenul defrişat şi că acolo ar urma să fie sădiţi alţi copaci, care ar permite reînnoirea pădurii.
De atunci au trecut peste 10 luni, iar, conform localnicilor, nu se vede nicio acţiune care ar demonstra că acolo urmează să fie sădiţi copaci, ci, dimpotrivă, terenul pare că se pregăteşte pentru construcţia unor vile. Totodată, locuitorii acestor organizaţii obşteşti ar fi de acord ca pe acest teren defrişat să fie sădiţi copaci, dar nu să fie construite vile.
În prezent, conform unei scrisori adresată de către reprezentanţii organizaţiei obşteşti „Irigator” mai multor instituţii de stat, precum Preşedinţie, Procuratura Generală, Guvernului şi ÎS „Moldsilva”, „Guvernul Republicii Moldova, printr-o dispoziţie din 13 noiembrie 2007, a permis schimbul unui teren de 1,4 hectare din preajma oraşului Anenii-Noi, al cărui proprietar este Victor Miculeţ, pe cele 1,2 hectare de teren defrişat din zona satului Pârâta, raionul Dubăsari”. Astfel, prin această scrisoare ei îşi arată nemulţumirea privind defrişarea acestei porţiuni de pădure, care se află şi în zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor acvatice, şi cer stoparea unor eventuale construcţii a unor vile.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei obşteşti „Irigator”, printre care Alexandru Sobcenko, Boris Fiodorov, proprietarul terenului defrişat, Victor Miculeţ, ar urma să vândă acest lot de pământ la un preţ de 2.000 de euro pe un ar.
Reamintim, de asemenea, că în acea perioadă, şi reprezentanţii Inspectoratului Ecologic de Stat, au declarat că până în toamna anului trecut acolo vor fi sădiţi stejari, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deşi au trecut peste 7 luni de atunci.
Potrivit legislaţiei cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor acvatice, zonă în care se află şi terenul defrişat, este interzisă orice defrişare a copacilor şi a arbuştilor.
Pentru a afla mai multe detalii, am încercat să-l solicităm, iarăşi, pe Victor Miculeţ, însă acesta nu a fost de găsit. Astfel, vom încerca să revenim la acest subiect.