În cadrul concursului au fost prezentate şapte planuri de afaceri, aparţinând mai multor tineri, studenţi ai facultăţilor de economie de la diferite instituţii de învăţământ din Republica Moldova. Respectivele planuri au fost selectate în baza unor criterii stabilite în regulamentul concursului: originalitate, inventivitate, impact social etc.
Tinerii manageri au dat dovadă de o mare ingeniozitate în elaborarea acestor planuri, cum ar fi „Confecţionarea articolelor de îmbrăcăminte cu elemente naţionale”, „Servicii de contabilitate”, „Premier Credit”, dar şi de planuri la prima vedere amuzante, dar la fel de reale şi aducătoare de profit, cum ar fi „Afacere cu poveşti”, „Creşterea chinchiliei”, „Divertis papirus” şi „EcoBric”.
Pentru prima oară în istoria celor şase ediţii ale concursului, premiul mare a fost acordat de către juriu unei femei. Învingătoarea este Ina Puga, proaspătă absolventă a Facultăţii de Economie a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, care a prezentat cel mai concret şi, eventual, profitabil plan de afaceri, şi anume „servicii de contabilitate”, care presupune o investiţie modestă şi un profit impunător într-o perioadă foarte scurtă de timp.
Potrivit Inei Puga, premiul de care s-a învrednicit reprezintă un imbold foarte important în viitorul carierei sale, iar banii îi va investi chiar în proiectul pe care l-a prezentat în cadrul concursului. „Nu am cuvinte să îmi exprim bucuria. Nu m-am aşteptat să iau acest premiu şi le sunt foarte recunoscătoare celor care m-au ales pe mine. Am să investesc aceşti bani în afacerea pe care am prezentat-o chiar aici. Mă gândesc că, odată ce planul de afaceri prezentat a fost ales ca fiind cel mai bun, are şi cele mai mari şanse să se impună în faţa consumatorului”, a subliniat Ina Puga. Ceilalţi şase finalişti ai concursului s-au învrednicit de câte un premiu în valoare de 5 mii de lei.
Potrivit preşedintelui juriului, prim-prorector cu activitate didactică al Academiei de Studii Economice din Moldova, Ala Cotelnic, la începutul concursului au existat peste 200 de idei de afaceri, dintre care au fost alese cele şapte proiecte participante în etapa finală a concursului. „A fost foarte dificil să setăm cele mai bune proiecte afaceriste. Acest concurs a mai confirmat încă o dată că tinerii moldoveni au idei foarte originale, dar au nevoie de o susţinere din partea noastră. În ceea ce priveşte câştigătoarea ediţiei din acest an, eu văd în Ina Puga un prosper om de afaceri pe viitor”, a declarat Ala Cotelnic.
Istoria concursurilor de business planuri este foarte bogată, fiind o formă recunoscută de stimulare a noilor afaceri în ţările dezvoltate. Din anul 1980, concursurile de business planuri se bucură de o răspândire din ce în ce mai activă, organizate de instituţii guvernamentale, marile corporaţii, cât şi de marile centre universitare din Wharton, Yale, Harvard, Stanford, Massachusetts, Ivey, Oxford, Cambridge etc.