Moscova încurajează negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol şi chiar
este gata să accepte o soluţie pentru conflictul transnistrean care ar
garanta integritatea teritorială a Republicii Moldova, dacă Chişinăul
se angajează să respecte câteva condiţii: staţionarea în continuare a
trupelor militare ruse în stânga Nistrului, menţinerea, recunoaşterea
şi garantarea internaţională a statutului de neutralitate, acordarea
unor garanţii ferme că Republica Moldova nu va deveni niciodată membru
al NATO şi că pe teritoriul ei nu vor fi dislocate trupe militare
străine, altele decât cele ruse. Această constatare trece ca un fir
roşu printr-un material de analiză cu titlul „Unde s-a pierdut
Transnistria”, publicat luni, 21 martie, în revista „Vlasti” (Puterea)
- un supliment al cotidianului moscovit „Kommersant”. Vom menţiona că
această publicaţie este recunoscută drept una foarte apropiată puterii
şi serviciilor speciale de la Moscova, unii chiar afirmă că aceasta ar
fi „vocea neoficială a Kremlinului”.
Moscova vorbeşte deschis despre planurile sale expansioniste
Autorul acestui material, Aleksandr Soloviov, vorbeşte deschis despre
planurile şi ambiţiile imperiale şi expansioniste ale Moscovei, de
parcă acestea s-ar înscrie într-un comportament normal şi civilizat al
unui stat în secolul XXI. El face o analiză a evoluţiei relaţiilor
Rusiei cu Moldova şi Georgia după recunoaşterea de către europeni şi
americani a independenţei regiunii Kosovo şi în contextul deciziilor
summitului NATO de la Bucureşti. Soloviov constată că Moscova în
prezent îşi doreşte mult să soluţioneze conflictul transnistrean, ca să
poată să-şi atribuie un asemenea succes şi, mai ales, să le demonstreze
occidentalilor că Federaţia Rusă poate rezolva un conflict separatist
respectând integritatea teritorială a statului în care s-a produs şi de
o altă manieră decât au procedat occidentalii, recunoscând desprinderea
regiunii Kosovo de Serbia. Din aceste considerente, Moscova îi
constrânge pe liderii secesionişti transnistreni să reia negocierile în
format 5+2, iar pe Smirnov - să se întâlnească cu preşedintele Vladimir
Voronin. Soloviov lasă să se înţeleagă că Moscova este gata să accepte
o soluţie pentru problema transnistreană dacă aceasta satisface
interesul de bază al fostei metropole sovietice: menţinerea Republicii
Moldova în zona de influenţă a Federaţiei Ruse, mai ales după ce
Ucraina şi-a manifestat dorinţa de a adera la NATO, iar în decembrie va
deveni membru al planului de preaderare. Menţinerea Republicii Moldova
în zona de influenţă rusească înseamnă pentru Moscova, în primul rând,
staţionarea fără nici un termen-limită a trupelor sale pe teritoriul
nostru naţional, menţinerea statutului de neutralitate, garantarea
internaţională a neutralităţii şi oferirea unor garanţii că în
Republica Moldova nu vor fi dislocate trupe sau tehnică militară ale
Alianţei Nord-Atlantice.
Ruşii nu ascund că în 2005 au dorit înlăturarea prin forţă a lui Voronin, ca represalii pentru refuzul de a semna Planul Kozak
Soloviov vorbeşte deschis (prin gura lui, de fapt,
vorbeşte Kremlinul) şi despre lovitura de stat pe care ruşii au
încercat să o aplice după alegerile parlamentare din 2005. El spune că
lovitura de stat planificată ca răspuns al umilinţei aduse
preşedintelui rus Vladimir Putin prin nesemnarea memorandumului
pregătit de Kozak şi parafat de Vladimir Voronin şi Smirnov. Iată un
fragment din articolul lui Soloviov.
„Moldova a cunoscut şi furia, şi mila Rusiei”
„Dacă în Georgia Rusia întotdeauna a încurajat
separatismul, chiar dacă nu a recunoscut oficial cele două foste
republici autonome din cadrul RSS Gruzină, atunci în cazul
Transnistriei poziţia Moscovei faţă de independenţa regiunii rebele a
oscilat în funcţie de relaţiile moldo-ruseşti. Moldova a cunoscut şi
furia, şi mila Rusiei. În 2003, Moscova a încercat să soluţioneze în
mod definitiv conflictul transnistrean şi să unească republica. O
misiune importantă i-a fost încredinţată adjunctului şefului
administraţiei de atunci a Kremlinului, Dmitri Kozak. După consultări
intense cu Tiraspolul şi Chişinăul, doar în câteva luni el a reuşit să
apropie poziţiile părţilor aflate în conflict într-atât încât
preşedintele moldovean Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor
Smirnov au parafat Memorandumul privind soluţionarea conflictului
transnistrean, elaborat sub supravegherea lui. Dar, în momentul cel mai
responsabil, când Putin era gata să sosească la Chişinău, ca să
binecuvânteze personal reconcilierea dintre Moldova şi Transnistria,
Voronin s-a răzgândit să semneze planul rusesc de soluţionare a
conflictului transnistrean.
După aceasta relaţiile dintre Chişinău şi
Moscova s-au înrăutăţit într-atât încât în timpul alegerilor
parlamentare din 2005 Kremlinul a încercat să organizeze în Moldova o
revoluţie pentru a înlătura regimul comunistului Voronin. Dar acela a
rezistat graţie faptului că a îmbrăţişat vectorul integrării europene”, afirmă Aleksandr Soloviov în analiza sa din cotidianul „Kommersant”.
Iată că ruşii vorbesc deschis despre faptul că au încercat
să organizeze o lovitură de stat în 2005. Doar Serafim Urechean se mai
încăpăţânează să ascundă că după alegerile din 2005 a intenţionat,
urmând planul Moscovei, să nu recunoască rezultatele alegerilor şi să
cheme lumea în stradă. Şi Valeriu Pasat, asistat de avocatul său,
Alexandru Tănase, care este şi adjunctul pe linie de partid al lui
Filat, încearcă să dovedească în instanţă că nu a planificat
răsturnarea puterii şi asasinarea în acest scop a liderului
creştin-democrat Iurie Roşca.
