Vom menţiona că la întrunirea organizată de Institutul Social Democrat au participat mai multe persoane care altădată făceau parte din camarila lui Lucinschi şi care astăzi încearcă să se menţină sau să revină în viaţa politică, cum ar fi Dumitru Braghiş, Anatol Ţăranu sau Fiodor Angheli.

    Potrivit comunicatului de presă al ISD, participanţii la masa rotundă au căzut de acord asupra faptului că nu există nici o contradicţie dintre calitatea de membru CSI a Republicii Moldova şi aspiraţia ei de integrare europeană. Totodată, social-democraţii prezenţi la întrunire au remarcat că ţara noastră nu utilizează toate pârghiile pe care le oferă calitatea de membru al CSI, dar şi al GUAM şi că „ratează oportunităţile de participare în diferite proiecte economice, energetice, de tranzit” ale acestor organizaţii regionale.

Braghiş şi Lucinschi nu au suflat nici un cuvânt despre trupele ruse de ocupaţie

    Din comunicatul de presă remis de organizatori reiese foarte clar că în cadrul acestei întruniri a social-democraţilor (mai corect ar fi să spunem a aripei social-democrate a grupării Lucinschi) s-au luat în dezbatere aproape toate aspectele care ţin de relaţia Republicii Moldova cu Rusia, cu excepţia uneia, care este, de fapt, cea mai importantă: prezenţa militară rusă în stânga Nistrului. Este aproape de neconceput cum poţi să discuţi despre „vectorul estic” al politicii externe a Republicii Moldova şi să nu spui nimic despre necesitatea eliberării Republicii Moldova de sub ocupaţia militară rusă? Cum poţi să aduci critici autorităţilor statului că „ratează oportunităţile de participare în diferite proiecte economice, energetice, de tranzit” dacă ştii foarte bine că asemenea proiecte nu pot fi implementate pentru că din 1992 până în prezent, Moscova şi Chişinăul continuă să se afle, când mai deschis, când mai voalat, în stare de beligeranţă, şi vinovate de această situaţie nu sunt autorităţile moldovene, ci Kremlinul, care, în pofida normelor naţionale şi internaţionale, îşi menţine trupele de ocupaţie în Republica Moldova?

    Este clar că staţionarea trupelor militare ruse în regiunea transnistreană nu constituie o problemă pentru social-democraţi. Ba poate pentru ei asta este o situaţie de normalitate. Dacă ne aducem bine aminte, în Parlamentul de legislatura trecută Dumitru Braghiş a lansat ideea încheierii unui contract cu Federaţia Rusă care să prevadă perceperea unor taxe de la ruşi pentru staţionarea trupelor ruse, ceea ce ar fi însemnat, de fapt, legalizarea prezenţei militare ruse în Republica Moldova.

Concluzia care se impune aici este că aripa social-democrată a grupării Lucinschi este atât de obedientă Moscovei, încât nici măcar de ochii lumii nu şi-a permis să amintească despre necesitatea retragerii trupelor ruse.

     Deşi este mult mai retorică, mai zgomotoasă în afirmarea „intereselor naţionale”, aripa liberală a grupării Lucinschi, în frunte cu liderul AMN, Serafim Urechean, pare a fi la fel de obedientă Kremlinului. Chiar în aceste zile Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează admisibilitatea unei cereri depuse de PPCD împotriva Republicii Moldova asupra unui caz de care merită să ne amintim. În decembrie 2003, PPCD a solicitat primăriei Chişinău să autorizeze desfăşurarea unui miting pentru 25 ianuarie 2004, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Protestatarii vroiau să-şi facă public punctul de vedere privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova şi respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, aflată sub ocupaţia militară rusă. Însă primarul de atunci, actualul lider al „opoziţiei anticomuniste” Serafim Urechean, a refuzat să autorizeze mitingul. PPCD a atacat decizia primarului în instanţa naţională, dar fără a obţine câştig de cauză. Acum este aproape sigur că va câştiga acest proces la CEDO. Bineînţeles, justiţia moldoveană se va face vinovată de această situaţie, dar şi Serafim Urechean. Pe atunci actualul opozant zgomotos nu pleda pentru respectarea dreptului la opinie, la întrunire, atunci el nu împărtăşea viziuni anticomuniste pentru că încă se simţea confortabil în fotoliul de primar şi de membru al Guvernului Tarlev. Tot aşa cum în timpul manifestaţiilor de protest din 2002 pentru respectarea libertăţilor fundamentale ale omului şi împotriva eliminării cursului de istorie a românilor, ca şi împotriva obligativităţii studierii limbii ruse în şcolile româneşti, S. Urechean declara de pe scările clădirii Guvernului că protestatarii sunt nişte persoane manipulate de Iurie Roşca. De altfel, ceea ce nu se cunoaşte nici până azi de foarte multă lume este faptul că toate persecuţiile suferite de protestatari din perioada anului 2002, inclusiv copii, anchetaţi de poliţie, securitate, procuratură, trimişi în judecată cu zecile sau concediaţi în mod abuziv de la serviciu, au fost determinate de faptul că primarul general de atunci, Serafim Urechean, refuza să autorizeze acţiunile de protest respective şi prin asta dădea pretexte legale guvernanţilor să recurgă la represiuni. Situaţia s-a repetat şi în 2003, dar şi în 2004, la Casa Radio, când PPCD a susţinut protestele jurnaliştilor de la Compania “Teleradio-Moldova”. Cei care au fost agresaţi de poliţie sau târâţi în instanţe, cei care au fost vizitaţi de reprezentanţii de ordine la serviciu sau acasă, cei care au devenit şomeri trebuie să ştie că principalul vinovat de suferinţele lor se numeşte Serafim Urechean. Anume el a stat pitit în primărie, a profitat de norma legală antidemocratică ce îi permitea să autorizeze sau nu întrunirile publice şi şi-a frecat mâinile cu bucurie savurând confruntarea dintre opoziţia creştin-democrată şi guvernarea comunistă. El nu a luat partea Opoziţiei, ci a sperat să îi pice bine situaţia în care doi se bat, iar al treilea câştigă. De altfel, anume aşa a fost gândită mai târziu, către primăvara lui 2005, şi provocarea postelectorală, când se spera instigarea la confruntări stradale între PPCD, în calitate de partid de opoziţie, şi PCRM, aflat la guvernare.

    Acum, după ce a fost forţat să treacă în opoziţie (nu de principiile şi viziunile sale politice, ci de nevoia de a se pune la adăpost de organele de anchetă), Urechean a devenit dintr-o dată şi democrat, şi anticomunist, şi mare patriot. Ba mai mult, atunci când îi dau voie stăpânii de la „Edinnaia Rossia”, cu care are un acord oficial de colaborare, îşi poate permite chiar să critice uşurel expansionismul rusesc.

Nu am nimic personal cu dl Urechean, dar mă dezgustă profund retorica stridentă a acestuia. El se vrea azi campion al opoziţiei democratice, dar nu l-am văzut să îşi presoare cenuşă pe cap nici pentru trecutul lui de nomenclaturist comunist, nici pentru absenţa lui totală de la marile bătălii politice pentru valorile democratice şi naţionale, nici pentru faptul că se face vinovat de suferinţa a multe zeci de mii de oameni care protestau în numele libertăţii pe străzile capitalei în timp ce el, Serafim Urechean, preţ de un deceniu, îşi umfla conturile, burta şi fălcile în spatele mandatului de primar general al Chişinăului.